Va recomandam

Hrana discus

Cresterea puilor de discus in absenta parintilor
română (România) English (United States)

Dupa nenumarate generatii de pui de discus crescute prin metoda clasica, adica alaturi de parinti in saptamini de viata, mi-am zis c-ar fi momentu' sa experimentez si eu metoda "artificiala". In afara de atractia spre ceva nou, m-au stimulat si pozele colegului nostru de forum,  Ioan. De fapt marea provocare o constituia obtinerea puilor de la o pereche de Red Velvet cu care m-am chinuit vreun an si n-am reusit sa scot pui. Indiferent de metodele incercate, rezultatu' era acelasi: puii mureau din diverse motive. Fie parintii mincau larvele in momentu' eclozarii, fie puii picau pe fundu' acvariului si mureau in momentu' in care ar fi trebuit sa se ridice la zbor, fie se ridicau la zbor da' nu-si gaseau parintii si mureau de foame. Degeaba am "imbracat" acvariu' in alb pe toate partile, degeaba am pus perechea in 30 litri de apa, puii nu reuseau sa gaseasca parintii. O singura data au reusit sa creasca 6 pui, prea putin pentru dorinta mea.

Odata luata decizia de a creste pui artificial mi-am zis c-ar fi usor sa incerc c-o varietate mai usoara; spre norocu' meu, in bazinu' comun depune icre o pereche formata dintr-un mascul brun si-o femela Blue Diamond. Pestii depun foarte des, la 7-10 zile, icrele eclozeaza, puii se prind de parinti si sunt de fiecare data decimati de ceilalti pesti, cu toate eforturile parintilor. Am aproximativ 20 discusi maturi in bazinu' de 450 litri.

Asteptam cu nerabdare o noua depunere a perechii brun-Blue Diamond, care n-a intarziat sa vina. Dupa ce-au eclozat, cu un furtun pentru aer am sifonat o parte din larve. Le-am pus intr-o cutie de inghetata de 500 ml pe care am agatat-o in interioru' unui bazin de 40 litri fara pesti, doar cu apa curata. Temperatura = 28 C. Am pus un furtun cu aer (reglat cam la o bula/secunda).
 
Larve de discus
Dupa cateva zile, larvele au devenit alevini si-au inceput sa inoate activ in cautarea parintilor, moment in care le-am dat prima masa: putin galbenus de ou fiert tare, Sera Micron si Hikari First Bites.







Iluminarea cutiei am facut-o cu 2 leduri albe legate un incarcator de telefon. I-am urmarit atent cu lupa, alevinii cautau dezorientati parintii, bineinteles ca nu-i gaseau. Inotau aiurea prin cutie, cand ajungeau la peretii sau la fundu' cutiei incercau sa "muste" c-o miscare caracteristica, exact asa cum fac cand "ciupesc" mucus de pe parinti. In acest moment am decis sa le dau mai multa hrana, astfel incat sa poata manca indiferent de unde "muscau". Le-am dat mancare pana apa a devenit tulbure.



Dupa aproximativ 30 minute m-am uitat din nou cu lupa la ei, se observau burtile pline, au acceptat prima masa. Dupa ce-am considerat ca s-au hranit suficient am facut curat in cutie: cu un furtun pentru aer la care am legat un mic burete la capat, am scos apa. Buretele e esential, era practic imposibil sa scot apa fara alevini. Urmatoarea masa le-am dat-o peste trei ore, urmata de o noua curatenie. Atrag atentia asupra curateniei, este obligatorie si nu se poate face de mantuiala, nu functioneaza "merge si asa". De cel putin trei ori intr-o zi (dimineata devreme, seara tarziu si la amiaza) scoteam puii si spalam cutia c-o periuta de dinti. Altfel se depune pe peretii cutiei o mazga cleioasa (probabil o colonie de bacterii) din care vor musca puii. Am continuat inca trei zile in acest ritm (hrana urmata de curatenie din trei in trei ore). Bineinteles ca hranirea trebuie facuta si noaptea, implicit si iluminarea. Dupa trei zile le-am dat nauplii de Artemia si-am constatat cu bucurie ca unii din ei le-au acceptat. Inca 1-2 zile le-am dat in paralel nauplii de Artemia si galbenus, Micron si First Bites, apoi doar nauplii. Dupa ce mananca doar nauplii, munca acvaristului devine usoara, aproape relaxanta fata de primele 3-4 zile. Din momentu' in care au inceput sa manance nauplii au crescut exploziv, in citeva saptamini acceptind cu pofta Hikari Discus, apoi Sera Discus si mixtura cu inima de vita maruntita foarte fin.

Incurajat de prima reusita am mai "furat" citeva larve de la perechea brun-Blue Diamond pe care le-am crescut in acelasi mod si-am obtinut aceleasi rezultate.

Considerand ca mi-am "facut mana", am hotarat sa trec la "marea povocare", cresterea puilor de la perechea de Red Velvet. Dupa o scurta asteptare am avut ocazia sa le fur larvele. Le-am cazat in aceeasi cutie, in aceleasi conditii ca la primele doua incercari. Prima constatare a fost ca larvele-s vizibil mai mici, motiv de ingrijorare pentru mine: in cazul in care ar accepta hrana artificiala, ar dura mai mult pana sa poata manca nauplii de Artemia. Precum la precedentele incercari, minusculele larve au devenit alevini si-au inceput sa inoate prin cutie, i-am hranit in acelasi mod, m-am uitat cu lupa si parca aveau burtile pline da' parca nu le aveau pline. Am continuat sa respect cu sfintenie procedeul hrana-curatenie-spalat cutia. Dupa vreo 2 zile n-am observat nici o crestere la alevini. Au inceput sa moara, la cei morti se observau burtile goale. In scurt timp au murit toti, nu acceptasera hrana artificiala.

Am mai incercat aceeasi metoda la inca 3-4 generatii de larve sustrase de la parinti. Rezultatele au fost identice, nu se hraneau si mureau de foame. Am hotarit sa schimb metoda. Urmatoarea generatie am crescut-o intr-o cutie alba cu baza de aproximativ 15 cm X 10 cm. Inaltimea coloanei de apa a fost de 4 cm. Iluminarea a ramas aceeasi: cele doua leduri albe. Curatenia am facut-o cum spuneam mai sus. De data asta am schimbat modul de hranire, nu le-am mai dat mancare in masa apei. Am facut o pasta din galbenus de ou fiert, galbenus de ou crud, Sera Micron, Hikari First Bites, Spirulina si rotiferi uscati cu "granulatia" de 50 microni. Mii de multumiri lui Mosu pentru rotiferi. Am pus pasta in congelator. In momentu' in care s-au ridicat la zbor am uns o sticluta neagra de 30 ml cu pasta. Am lasat-o aproximativ 30 de minute la uscat, apoi am bagat-o in cutie. Spre imensa mea bucurie, puii s-au strans instantaneu in juru' sticlutei, muscand cu pofta. E important ca sticluta sa fie unsa cu pasta un pic mai sus de nivelu' apei, uneori puii au tendinta sa muste din sticluta exact in partea de sus, aproape de suprafata apei. In functie de cat de bine e preparata pasta, va sta mai mult sau mai putin lipita de sticluta, e deosebit de frustrant sa constati dupa 10 minute dupa ce-ai pus sticluta in cutia cu alevini ca se cojeste pasta, pica pe fundu' cutiei si alevinii continua sa muste din sticluta "cheala". Dupa citeva incercari se poate prepara o pasta care sa stea suficient de mult la dispozitia puilor.



Micutii Red Velvet au crescut foarte incet fata de cei bruni. Au reusit sa manance nauplii de Artemia dupa 6 zile, doar 35 au ajuns pana in aceasta faza (din 55 larve furate de la parinti).

Cel mai important aspect la cresterea artificiala a puilor mi se pare a fi curatenia, alevinii de discus sint extrem de sensibili si orice neglijenta din partea acvaristului va avea ca rezultat moartea lor.
  Autor: Radu Carburean, The Big Pharao

Cresterea puilor de discus fara parinti - video