Salutare si bine v-am regasit.
A trecut ceva timp de cand nu am mai gradinarit, mai exact de cand m-am mutat in Bucuresti, cam de doi ani si jumatate.
Eram intr-o seara in parc si am vazut ceva ce a trezit multe amintiri in mine, si "un dor napraznic m-a cuprins". O tufa mare de boscheti, cu frunzele inrosite de toamna. Am facut si o poza, pt aducere aminte.
Mi-am zis ca nu pot sa mai stau pe uscat. Trebuie sa pornesc imediat un acvariu, altfel ma usuc. Am capatat de la un coleg jumatate de sac de nisip cu granulatie 0.4-1.4. Stiu ca e cam marunt, poate o sa-l schimb in viitor cu ceva mai bun. Am spalat acvariul pe care-l aveam prin casa, un Hailea 60L, am pus un tub Osram TLD 865 de 15W, mai lung nu-mi permite capacul. L-am umplut cu apa, am pus un jucarie de filtru intern si am plecat spre Hornbach. Aici era jale mare la plante, pline de alge, cu frunzele gaurite. Am luat un pot de Hygrophila Polysperma cam amarat, dar altceva de acolo nici nu merita. L-am lasat in acvariu pana a doua zi, cand urma sa-l plantez.
Am pregatit o bomba cu gelatina si a doua zi am plantat in centru, unde e lumina mai multa.
Am mai adaugat inca un tub in capac, am ajuns la 30W ,fara reflectoare deocamdata.
Fertilizez zilnic, chiar din prima zi, cu macro si micro, Easy Life Nitro, Fosfo, Kalium Potasium si JBL Ferropol si Ferropol 24.
KH 6
Apa de la retea are PH 7.2
Ziua, PH-ul ajunge la 6.6, dimineata iese din scala, scade putin sub 6.
Lumina: 30W, 6h/zi
Zilnic:
NO3 3.2 PPM
PO4 0.6 PPM
K 3.2 PPM
Ferropol folosesc 5ml o data pe saptamana si dozez si 1ml/zi. Ferropol24 o picatura/zi.
Co2 - cat iese din bomba, pare sa fie suficient pe testul permanent. Am ceva diatome si niste alge care au venit cu plantele.
Dupa o saptamana, schimb de apa 50%, am inlocuit o parte din buretele din filtru cu JBL Micromec.
In saptamana 2 am adus niste pui de Pomaceea si am bricolat un reactor cu un powerhead si o seringa de 100ml. Unele din plante ajunsesera la suprafata apei, asa ca le-am tuns si replantat.
Azi am facut al doilea schimb de apa 50%, am adaugat si ceva bacterii, 10ml Easy Life Easystart. Acvariul arata cam asa:
Cam asta e pana acum.