| Message |
|
|
naitsirc wrote:In concluzie in natura e un sistem complex si aducerea in casa a unei bucati din el nu faci decat sa ii intrerupi o gramada de conexiuni. De aceea e nevoie sa intelegi sistemul si sa completezi ceea ce lipseste datorita deconectarii care ai facut-o. Acum, in functie de cat timp dispui, de cate resurse si de cat de multa munca manuala esti dispus sa faci, asa investesti in tehnologie. Piata iti ofera aproape orice.
Just! Cu alte cuvinte, daca vrem frumos, apa cristal, conditii pentru plante pretentioase si pesti deosebiti, tot la high tech ajungem.
|
 |
|
|
|
Ma inscriu si eu pe lista celor care nu dau prea mult credit acestei metode. In primul rand, cum s-a spus, e vorba de plante nepretentioase care nu necestita cine stie ce conditii. Asta era stiut in acvaristica pana acum.
In al doilea rand, sa vrei sa faci un ecosistem in adevaratul sens al cuvantului intr-un acvariu, mi se pare o utopie. In natura este un echilibru perfect si pentru ca sunt printre altele si carcalaci de toate felurile pe care noi nu prea tinem neaparat sa-i avem in bazin si nici n-am prea putea sa-i tinem. Un ecosistem in natura nu e facut doar de pesti frumosi, plante superbe si ceva bacterii. Ceea ce putem sa facem noi, este sa ne apropiam cat se poate de mult de natura si sa fim constienti ca exista limite. Ca sa avem conditiile pe care Bunul Dumnezeu sau Mama-Natura le-a facut, ne cam trebuie aparate sofisticate rau si de aia isi bat capul destui oameni destepti sa le inventeze.
Dar sunt pro experimentarii si nu ma declar total impotriva niciunei metode atata timp cat da roade.
|
 |
|
|
|
|
 |
|
|
|
Am reeditat postul anterior cu ceva detalii.
In legatura cu alga, chiar m-ai lamurit deplin, este acolo unde este umbra si unde nu circula apa cum trebuie. Sper ca mastodontul de filtru pe care il astept sa rezolve problema, sa vedem CO2-ul cum sa-l fac sa ajunga pe acolo
Cat despre eritromicina :speriat:, e jale mare, decicleaza acvariu si nu numai. Asa e cu antibioticele astea, sunt cu dus si intors, o sa recurg la asa ceva numai daca nu am de ales. Oricum e bine de stiut.
P.S. Vad ca nu mai merge sa pun poze altfel decat gazduite de alt site.
|
 |
|
|
|
viulian Clar trebuie sa schimb ceva dar nu stiu ce... Plantele au o rata de crestere de ma sperie, cum spuneam a trebuit sa renunt total la plantele easy. Cresc mai mult pe inaltime desi lumina e w/l. Culorile sunt splendide dar ce ma fac eu cu BBA?
Eu ma gandesc in mare parte ca e de la filtrare.
Co2 e destul la Kh 5 am PH 6,7; PO4 1; NO2 0. O sa fac si un test de NO3 iar de SiO... trebuie sa cumpar.
stefanp Stiam de site-ul asta, e foarte bun pentru informatii generale, am vazut abia acum, ai dreptate, mai spune una-alta si despre necesitatile de fertilizare.
Revin, am facut testul NO3- 10.
Acum daca m-am apucat sa vorbesc de fertilizare reusite/probleme, sa detaliez un pic: de pilda am plante dificile care merg de minune (nici nu ma asteptam data fiind experienta mea) si plante aproape easy care nu merg cum trebuie. Foarte rau merge Alternanthera reineckii care, din ce stiu, nu e o planta prea dificila si Lotusului care nu are o culoare cine stie ce. Foarte bine merg Cabomba Piauhyensis, Hygrophila sp. 'Pantanal', : Ludwigia peruensis, Hydrocotyle leucocephala si dau semne bune Cryptocorynele Flamingo.
Ce sa inteleg eu din ciudatenia asta? Sa fie vinovati nitritii (NO2) pe care nu-i am?
|
 |
|
|
|
Ca sa nu mai deschid alt topic, as posta aici urmatoarea doleanta ca sa-i zic asa, are cineva idee unde as putea gasi un tabel, un site unde sa gasesc informatii despre ce consuma fiecare planta in parte? Stiu ca unele consuma mai mult K decat altele, altele mai mult P etc. In felul acesta as putea avea o schema de feritilizare personalizata in lupta cu algele.
Multumiri anticipate
|
 |
|
|
Am primit si plantele din Olanda:
Eustralis stellata;
Rotala indica/rotundifolia;
Myriophillum mattogrossense.
Ca fapt divers, de la nemti v-am spus cum au venit plantele, ambalate de mama focului si in pot-urile Dennerle cu gel. Cred ca puteau tine pana in China fara probleme.
De la olandezi mi-au venit in ziare  bine ca au venit repede. Dar nu am ce spune, plantele arata ireprosabil si multe fire din fiecare, nu si-au batut joc.
Acum am scos toate cioatele, ca nu mai e loc, am renuntat si la Cabomba caroliniana. Imi manca sufletul, trebuia sa o tund la 3 zile si ma trezeam iar cu ea pana sus incovoiata prin tot acvariul. Am renuntat si la Anubias, facea alge pe fruze din prea multa lumina pentru ea. Cred ca am amintit in posturile anterioare ca am acum 4 neoane Dennerle x 28 w.
Pun fertilizanti cu mare frica, un sfert din doza recomandata (A1 daily) si Easy Carbo.
Plantele perleaza frumos, nu chiar ca la baietii mari dar se apropie. Interesant e ca imi perleaza numai plantele vechi, nu si cele nou adaugate.
Cat despre Cryptocoryne isi asaza frunzele si bineinteles o iau in inaltime, cum se intampla cu toate plantele din acvariul meu. Nu vor, domnule, si pace, sa se lateasca!
|
 |
|
|
|
Multumesc mult pentru lamuriri, acum sper sa se adapteze submers... E prea frumoasa planta ca sa-mi convina sa o pierd.
|
 |
|
|
Eu am comandat Rotala indica/rotundifolia si am primit planta din pozele urmatoare:
Poate cineva sa ma ajute cu identificarea plantei?
|
 |
|
|
|
Sau sa mai adaugi unul tot de 15. E cel mai bine...
|
 |
|
|
|
In acvariu trebuie sa ai doar lumina artificiala daca nu vrei alge. Cu cat e acvariul mai indepartat de fereastra, cu atat mai bine. Mai sunt cazuri in care acvariile echilibrate nu au probleme la fereastra. Daca zici ca e camera intunecoasa, cu atat mai bine.
Faci calculul, cum ti-am spus, iti trebuie un minim de 0,5W/L. Adica la 60 de l ai tai, iti trebuie cam 30 W, merg si 25.
|
 |
|
|
|
Salutare,
Colegul HumanFace ti-a raspuns foarte bine, am doua completari de facut; plantele care nu necesita substrat sunt plante de suprafata. Nu cred ca vrei un asa acvariu sau, in fine, gusturile nu se discuta.
La capitolul pesti atentie la combinatia conchonius - tetrazona, cei din urma pot ciupi conchonius-ii. La mine s-au inteles bine dar este recomandata prudenta. Din experienta mea, conchonius sunt pesti superbi, (eu am Puntius conchonius (Barbus rose) voalati) foarte activi. Femelele pe care le-am avut au fost agresive, motiv pentru care am pus acesti pesti cu altii de talie un pic mai mare si atunci nu au mai fost probleme, deci atentie la razbora, pesti de talie mica.
Inca ceva, vezi ca razbora, tetrazonele si conchonius-ii sunt pesti de banc, un minim de 6 exemplare e ok.
Ape limpezi!
|
 |
|
|
|
Salutare DaNi9, plantele sunt numite asa in acvaristica pentru ca asa cum ai spus, sunt usor de intretinut. Dar cu toate acestea iti va trebui un minim necesar de lumina, cam 0,5 w/l si ceva fertilizare.
Daca nu vrei plante, cum ti-au recomandat si unii colegi, poti merge pe ciclide dar, atentie, ciclide mici. Atunci iti trebuie doar nisip si bolovani. Lumina e necesara cat sa se vada pestii. Daca in schimb te vei gandi la un acvariu mult mai mare, fara plante poti avea ciclide mai mari sau carasi. Nu si una si alta in acelasi acvariu.
|
 |
|
|
|
Ok, asa am sa fac, lumina am w/L. Si zic eu, de buna calitate.
Multumesc pentru sfaturi!
|
 |
|
|
|
@HumanFace La mine toate frunzele se duc in sus, le tai pe toate?
@DANIEL123DANIEL Nu am scalari, pe mine ma intereseaza sa o fac tufa. Daca aveam un acvariu mare nu ma deranja, dar asa imi face multa umbra.
|
 |
|
|
|
Nu stiu ce sa fac cu Nymphaea lotus, i-am taiat frunzele pe care le trimitea la suprafata si nimic! Ramane tare pe pozitie, vrea la suprafata! Ma poate ajuta cineva cu un sfat?
|
 |
|
|
|
In sfarsit mi-au venit Cryptocorynele. Venisera de ieri, dar "desteptii" astia in loc sa dea si ei un telefon inainte, au venit direct la usa. Bineinteles ca n-am fost acasa, au revenit azi. Dar nu va spun ce emotii, ma temeam ca nu rezista plantele. Nemtii mi-au trimis alaltaieri mail ca au trimis coletul si ieri plantele erau in Belgia!
Acum asa de amuzament, am primit ditai cutia si pe mijloc doua recipiente mici, mici. Incolo, perne de aer cat cuprinde.
Intr-un fel nu stiu ce sa ma fac pentru ca mi-au trimis 6 plante, eu am comandat doua in ideea ca vor fi doua plante. Le-am inghesuit prin acvariu. Tineti-mi pumnii sa mearga!
Astept si plantele din Olanda, cand se mai asaza putin pun si poze.
|
 |
|
|
Multumesc ambilor pentru lamuriri, am facut un test si la apa de robinet, a iesit un 0,8. Deci testul e oarecum... Pestii din acvariul de 125 stau un pic pe la suprafata, nu toti dar Platy-iile par mai afactate. Am pus returul de la filtru in asa fel incat sa faca o valurire ceva mai mare.
Cat despre chillere sau coolere, astept un pic sa vedem cum o sa fie vara asta aici. Daca o sa dea caldura mare, atunci trebuie.
Stau inca prost cu banii, au fost oarece probleme in familie care au implicat niste cheltuieli. Inca nu am comandat filtrul extern, in schimb am inceput sa achizitionez materiile filtrante. Am primit 2L de Matrix deocamdata.
Cu plantele sunt tare multumita ca am scos-o la capat, sper sa scap iar de alge cand o sa am toate plantele comandate. Oricum iti urmez sfatul stefanp, am redus din fertilizare, se pare ca nu suficient.
P.S. Abia astept sa-mi vina Cryptocorynele, cum ajung pun si poze
|
 |
|
|
Revin cu ceva noutati si apoi cu o intrebare, doua ca tot incepatorul.
Noutatile ar fi ca incep sa mearga foarte bine plantele in ambele acvarii, facem frizerie in fiecare saptamana. Cum am tuns plantele, au reinceput algele, tocmai cand ma bucuram si eu ca am scos-o la capat
O veste buna e ca asteptam plante din Germania, mi-au trimis mail ca dureaza doua zile pana ajung. Mai asteptam si din Olanda. Sa vedem cat dureaza.
Acum intrebarile, nu stiu ce sa fac in privinta lotusului, ii tai frunzele pe care le trimite la suprafata. Vad ca insista...
Intrebarea urmatoare ar fi: cat de fiabile sunt testele de O2? Am facut un test si a iesit 0,5, deci rau... Testul permanent de CO2 e pe verde deschis. Acum a venit si caldura, ieri am avut 28 gr. in acvariu, acum 26.
|
 |
|
|
|
alexos Deci se gasesc solutii, intai BAFTA la teze sunt mai importante in acest moment. Pana rezolvi cu butelia poti adauga EasyCarbo. Iti garantez ca plantele vor supravietui daca ai lumina si restul parametrilor sunt ok. Vor stagna un pic din crestere dar nu e o catastrofa.
|
 |
|
|