Dupa cum ati observat avem o noua sectiune dedicata noului controller Proteus.
Ce este Proteus controller?
In primul rand o initiativa 100% romaneasca si care se vrea o alternativa viabila si fiabila
la controllerele existente astazi in piata globala.
Promotorii, Mosu, Lucian si Iurie, sint cei care de peste 1 an lucreaza la dezvoltarea unui controller pentru acvarii.
Pe parcurs m-am alaturat si eu pentru a da o mana de ajutor in aceasta intreprindere
Care sint obiectivele? Un controller care sa poata fi folosit atat pentru acvarii de apa dulce cat si pentru acvarii
de apa sarata, cu un pret decent, apreciez eu, si un raport calitate/pret peste medie, chiar in clasa superioara ca si calitate.
Din punct de vedere hardware Proteus-ul isi propune urmatoarele:
- o unitate de baza (Main Unit) cu o placa IO dotata standard cu interfete pentru sonde de pH, Conductivitate (EC),
Redox (ORP), temperatura plus 4 intrari pentru diferiti senzori (in principal de nivel), conexiune de retea atat wireless cat si ethernet
- o unitate de prize (plugs), 8 prize, care pot fi controlate independent de catre unitatea centrala
- un modul de pompe peristaltice cu motoare pas cu pas, in doua versiuni, cu 3 pompe/motoare sau cu 1 pompa/motor
- un modul pentru controlul iluminarii, cu doua versiuni, o versiune cu dimmare PWM si o versiune cu dimmare 1-10V (in felul
acesta se acopera necesitatile atat pentru leduri cat si pentru T5)
- un modul de control pompe de valuri, o prima versiune va controla pompe de valuri Jebao de tip RW, ulterior, functie de
cerere, modul se va extinde si pentru controlul altor marci de pompe (Tunze, Vortech etc.)
Din punct de vedere software Proteus dispune de o interfata grafica interactiva, accesibila printr-un web browser,
controllerul dispune de webserver si access point wireless, astfel poate fi accesat atat dintr-o retea interna cat si direct
de pe dispozitive mobile.
Pentru ca acest controller se adreseaza voua, acvaristilor, am deschis aceasta sectiune in forum pentru a discuta
despre ceea ce poate sa ofere controllerul si ceea ce doriti voi. Cu alte cuvinte feedback-ul vostru, in partea de
"slefuire" a performantelor disponibile, este foarte important si ne ajuta la creearea unui produs care poate fi
customizat pentru fiecare necesitate in parte.
Sectiunea forumului contine 3 subsectiuni, partea de hardware unde vom dezbate necesitatile si posibilitatile hardware
ale controllerului, partea de software unde vrem sa dezbatem interfata grafica si eventuale imbunatatiri/modificari si
partea de diverse unde putem dezbate orice alte facilitati relativ la controller.
In urmatoarele 2-3 saptamani vom deschide diferite topicuri pentru a prezenta in amanunt diversele componente si
pentru a avea un feedback de la voi. Controllerul este intr-o mare masura gata, dar asa cum am spus, slefuirea lui
cu ajutorul vostru este importanta, atat pentru noi cat si pentru voi.
Ulterior aceasta parte a forumului se va transforma in parte de suport pentru cei care vor folosi acest controller, si
foarte probabil va exista si o versiune in limba engleza.
Mai multe detalii despre stadiul actual si despre controller in general gasiti si la adresa:
http://www.proteus-controller.com
Astept cu interes comentariile voastre
O seara placuta,
Dragos