Ei bine, revin cu un update, dar nu foarte imbucurator.
Aseara pe la 8 m-am apucat sa fac un schimb de apa. Pe la 9 fara 20, s-a terminat de umplut acvariul. Am strans furtunul, am pus capacul la loc, toate bune si frumoase. Mi-am aprins o tigara si m-am dus la geam. In timp ce trageam eu din tigara, arunc privirea spre acvariu si vad ca pestii sunt cam statici si stau pe fundul acvariului. Ma alarmez putin, dar imi zic ca nu e nimic grav si imi continuu viciul. Termin tigara, ma uit la acvariu, pestii tot la fel. Ma apropii, le ciocanesc in geam, dar ei nu dau nici un semn. Incep sa ma alarmez mai tare si, uitandu-ma mai atent la ei, vad ca respira foarte rar.
Dupa inca vreo 5 minute de uitat la ei, incep sa intru in panica, mai ales dupa intamplarea cu discusii, asa ca il sun pe domnu' Boby, sa ii povestesc si sa ii cer un sfat. In urma discutiilor, concluzia a fost sa bag ceva conditioner in apa, dar beleaua era ca deja trecuse de ora 9, iar eu nu aveam nimic prin casa. Ma sui in masina si gonesc spre Carefour Baneasa, unde stiam ca este un mic pestshop, unde gasesc o singura sticla de Tetra Aquasafe 250 ml, suficient pentru 500 litri.
Ajung acasa pe la 10 si gasesc o priveliste dezolanta..... Un mascul de Acei mort, masculul de Borleyi cu burta in sus, dar totusi respirand, iar restul pestilor statici pe fundul acvariul sau pe o parte, abia respirand. Vars sticla de Aquasafe repede in acvariu si ma apuc de fumat, dar ma apuc, nu gluma. Una dupa alta, pana pe la ora 1, cu ochii numai la acvariu. Nu va mai zic, ce ganduri mi-au trecut prin minte, in acest timp.
Cam pe la 11 fara 20, masculul de Borleyi, pe care il credeam mort demult, s-a intors in pozitia normala si a inceput sa inoate, timid. MIRACOL, zic !!! Incet, incet, majoritatea pestilor au inceput sa se miste, dupa o agonie de o ora, dar, intre timp mai murise o Aulonocara si un Lethrinops, pe care i-am scos din acvariu. Pana pe la ora 1, nu a mai murit nici un peste, cel putin din cei pe care ii vedeam, dar tot nu-si revenisera complet. Mai stateau pe o parte, mai inotau.... Ma bag la somn, putin mai linistit decat eram la orele 9-10, sperand ca dimineata sa ii vad vioi, cersind mancare la geam.
Dimineata la 7, ma trezesc si vin la acvariu cu inima stransa... Vad pestii inotand cat de cat ok, dar fara sa vina la geam, sa cerseasca mancare, semn ca tot nu erau in regula. Mai gasesc un lethrinops, o femela de Iodotropheus, o femela de Hongi si celelalte doua Aulonocara fara suflare. Imi zic "asta e, bine ca au scapat restul" ii scot din acvariu si plec la servici. Pe la ora 11, ma intorc acasa cu inca o sticla de Aquasafe, pe care o torn in acvariu. Examinez acvariul, nici un peste mort, asa ca plec din nou la servici, putin mai vesel si mai increzator, ca nu o sa mai moara nici un peste.
Ma intorc la ora 19, pestii sunt mai activi ca dimineata si o parte vin la geam. Le dau putina mancare de proba si vad ca unii mananca, dar nu frenetic ca de obicei, altii deloc. Observ o femela de Acei, ca se da peste cap in timpul inotului si prezinta sangerari pe aripioare. Decid sa nu o mai las sa se chinuie si o sacrific.
Cam asta e povestea. Am pierdut 3 aulonocare, 2 letrinopsi, 2 acei, 1 iodo, 1 hongi si cativa pui la 1cm. Macar nu am pierdut piesele de rezistenta: Borleyi, Protomelas, Chilumba, deocamdata
Multam inca o data domnu Boby, pentru ideea salvatoare cu conditonerul, caci mi-e nu-mi trecea prin cap neam, in ce stare eram. Aquasafe-ul a facut diferenta intre a pierde cativa pesti si o tragedie maxima, sa-mi moara tot acvariul, mai ales dupa beleaua avuta si cu discusii, acum cateva zile.
Sper sa revin cu vesti bune.....