Astronotus ocellatus - cronica unor pesti de exceptie
română (România) English (United States)

Astronotus ocellatus           
Scris de Koala   
Friday, 06 May 2005



Acest material nu se doreste a fi un ghid complet al cresterii, intretinerii si inmultirii pestelui nostru favorit - Astronotus ocellatus, ci este doar o simpla "punere in scena" a unor materiale adunate de peste tot, precum si a observatiilor mele personale - scopul fiind acela de a usura efortul celor care vor sa porneasca acum "la drum" avand drept companioni cativa oscari.


Prima parte - In care vom cunoaste acest minunat peste de acvariu

Consideratii generale

 In luna septembrie a anului de gratie 2002, adica acum mai bine de un an, intr-un bazin steril de undeva de prin Singapore, spargeau membrana celulara, Samson si Delilah, cei doi astronotusi ai mei. Au trecut aproape 15 luni de la momentul acela in care, din doua icre destul de mari ca dimensiune, ieseau cei ce aveau sa devina mai tarziu stapanii de necontestat ai bazinului meu. Au strabatut o jumatate de lume pana sa ajunga sa "se tocmeasca" cu mine, in fiecare seara, pentru inca o rama sau pentru inca o bucata de crevete.





In 1826, marele zoolog Jean-Louis Rodolphe Agassiz, cel care mai tarziu avea sa devina co-fondator al Muzeului de Zoologie Comparata al Universitatii Harvard, primea spre studiu, de la naturalistul Johann Baptist von Spix, un peste necunoscut, despre care se credea ca a fost prins in apele Oceanului Atlantic, in dreptul coastelor braziliene. Initial zoologul a denumit specia nou descoperita Lobotes ocellatus [ denumire preluata in 1831 de naturalistul francez Georges Cuvier ], crezand in mod eronat ca face parte din marea familie a Lobotidae-lor [ pesti trilobati marini ]. Ulterior, specia a primit diverse alte nume : Cychla rubroocellata [ Jardine, 1843 ], Acara compressus [ Cope, 1872 ], Acara hyposticta [ Cope, 1878 ], pentru ca in final sa ajunga sa se numeasca Astronotus ocellatus [ Pellegrin, 1904 ]. Referitor la numele actual, acesta provine din alaturarea cuvintelor grecesti "astro" care inseamna "instelat" si "notus" care inseamna "spate" precum si din cuvantul "ocellatus" - un derivat al latinescului "ocel" [ diminutivul cuvantului "ochi" ] - asta deoarece exemplarele capturate aveau ca semn distinctiv un rand de pete rotunde pe inotatoarea dorsala, pete ce culminau cu "ochiul" de pe coada. Deci, o traducere "populara" a numelui Astronotus ocellatus ar fi : "pestele care are spatele instelat [ impodobit ] cu mai multi ochisori".

Taxonomic vorbind, pestii acestia fac parte din Clasa Actinopterygii ; Ordinul Perciformes ; Familia Cichlidae ; Specia Astronotus ; Subspecia Ocellatus si pana de curand s-a crezut ca este o specie mono-tipica. Insa, studii de ultima ora arata ca, in apele Americii Centrale si de Sud [ Brazilia, Peru ], exista si alte subspecii de astronotus, subspecii dezvoltate probabil pe baza unor areale diferite [ A. orbiculatus, A. crassipinnis ] si nu este exclus ca expeditii viitoare sa scoata la iveala si alte varietati. Din punct de vedere genetic aceste subspecii sunt foarte apropiate intre ele, diferentele fiind mai mult de ordin morfo-cromatic [ culoarea dominanta si marimea / forma corpului ].

Din punct de vedere morfologic, astronotusul [ pe care vorbitorii de limba engleza l-au denumit "oscar" ] este un peste robust si viguros, care poate creste pana la lungimea de 30 - 35 cm si poate atinge greutatea de 0.9 - 1.1 kg. La exemplarele salbatice, culoarea de baza a corpului este brun-oliv pe care alterneaza dungi neregulate, de culoare maron - roscat. Pe partea superioara a spatelui si pe inotatoarea dorsala prezinta un rand de mici pete rotunde, galbene, bordate cu negru, iar pe pedunculul caudal are ocelul [ pata mai mare, rotunda, care imita forma si coloritul unui ochi ] care a dat numele speciei. De altfel, ocelul de pe coada este prezent si la alte specii din familia Cichlidae-lor si se pare ca este o adaptare la prezenta pradatorilor. Astronotusul are o forma oarecum oval-rotunjita, coada impreuna cu inotatoarele dorsala si anala avand aproximativ aceeasi forma ca si partea din fata a corpului. Ocelul de pe coada, imitand perfect forma si coloritul unui ochi, da senzatia ca pestele are capul acolo unde de fapt este coada, si astfel ii ofera acestuia inca o cale de scapare in fata eventualilor pradatori - deoarece acestia au mari probleme in a detecta care e fata si care e spatele pestelui.

La exemplarele inmultite in acvarii nu se mai observa randul de oceli de pe inotatoarea dorsala, ramanand vizibila doar pata de pe coada. In 1969, un crescator thailandez [ Charoen Pattabongse ] a obtinut primele exemplare de astronotus care nu mai prezentau nici macar ocelul de pe coada, culoarea de baza a corpului pestelui fiind aceea de maron - roscat [ red oscar ]. Ulterior, prin incrucisari si selectii repetate, au aparut si alte varietati, cele mai intalnite fiind : red tiger [ incrucisare intre varietatea red oscar si varietatea clasica ], albino [ complet lipsit de pigment ], lutino [ varietatea albino incrucisata cu varietatea red oscar ], lutino tiger [ albino incrucisat cu varietatea clasica ] precum si o varietate albino, cu inotatoarele voalate.


 






 In anii '90 crescatorii asiatici au invadat pietele din Europa, America si Asia cu pui de astronotus "vopsiti" in culori vii [ violet stralucitor, verde fosforescent, rosu intens, etc ], culori ce paleau dupa cateva luni, timp in care majoritatea puilor mureau. Pestii erau pictati astfel fie prin injectarea de vopsea direct sub piele [ procedeu prin care un mare procent din pui murea ], fie prin introducerea lor in bazine cu vopsea [ dupa arderea prealabila a stratului superficial al dermei cu ajutorul unor acizi ]. Comunitatea iubitorilor de astronotusi a reactionat violent la asemenea metode, respingand cu vehementa practicile acvaristilor asiatici si boicotandu-le activitatea, asa ca astazi nu mai gasim pe piata "oscari pictati". Si la noi s-au adus asemenea exemplare de astronotusi "rosii" si "violeti", in anii de dupa Revolutia din '89, dar din pacate nu cunosc vreun caz in care pestii respectivi sa mai traiasca si astazi.

Astronotusul are ochii mari si buzele groase, fiind astfel adaptat perfect la mediul in care traieste si vaneaza : ape putin adanci, linistite si pline de vegetatie, in care se ascunde, ajutat fiind si de coloratia de "camuflaj" a corpului. Este un peste extraordinar de oportunist, mancand orice animal care trece prin dreptul sau si care are marimea potrivita pentru a putea fi inghitit. Insecte, crustacei, pesti mici, melci, larve, oricare dintre aceste animale poate deveni prada unui astronotus flamand care, desi nu este un inotator de viteza, are totusi reactii fulgeratoare si, de la adapostul plantelor subacvatice, este capabil sa tasneasca si sa insface prada. Astronotusul are un rand de dinti faringieni care il ajuta la sfaramarea cochiliilor de gastropode si a crustaceelor iar mandibula sa este foarte mobila, pestele avand astfel posibilitatea sa "caste" gura foarte mult pentru a inghiti hrana. Specialist in ambuscade, poate astepta nemiscat printre plante, sau se poate preface mort pe fundul apei, asteptand astfel ca prada sa vina singura in dreptul falcilor necrutatoare. Este un peste vorace si lacom, putand sa manance foarte mult odata, pentru ca apoi sa poata rabda de foame saptamani la rand. Aceasta particularitate a modului sau de hranire face ca majoritatea pestilor din bazinele noastre sa fie supraalimentati si predispusi astfel imbolnavirilor de tot felul.

Este un peste comestibil si are valoare piscicola, fiind prins pentru hrana de catre nativii ce rezida in preajma apelor Americii de Sud si Centrale [ biotopul sau natural ]. La sfarsitul anilor '50, exemplare de astronotus au fost eliberate intentionat in canalele de irigatii din sudul Statelor Unite [ se pare ca in districtul Dade, Florida ] ajungand sa se aclimatizeze perfect cu apele mlastinoase de acolo si sa concureze de la egal la egal cu speciile native. Pe la inceputul anilor '80, populatia de astronotus din Florida, ajunsese atat de numeroasa incat autoritatile au facut studii aprofundate asupra acestui peste, pentru a vedea care sunt consecintele raspandirii sale. Astfel , in 1982, o Comisie special numita de catre Autoritatea pentru Piscicultura a statului Florida, a facut studii care au demonstrat ca limita letala inferioara de temperatura a speciei este de 12.9 grade Celsius si ca astfel pestele nu poate depasi un anumit areal nordic [ golful Tampa ], areal dictat de conditiile climatice. Studiile facute in ceea ce priveste resursele de hrana si arealul, nu au putut demonstra vreun impact negativ asupra concurentului direct al astronotusului [ este vorba de bibanul soare, cunoscut la noi sub numele de regina baltii ]. In Florida, astronotusul este un peste foarte apreciat de catre pescarii sportivi datorita caracterului sau, ajungand sa concureze in popularitate cu bibanul nativ american [ largemouth bass ] si sa fie o prezenta obisnuita in apele Parcului National Everglades.


A doua parte - In care voi scrie diverse observatii facute de mine in ultimul an

Consideratii personale

In noiembrie 2002, in urma unei "schimbari de decor", am ajuns intr-un magazin bucurestean cu gandul declarat, la plecarea de acasa, de a achizitiona cateva exemplare de scalar. Eram insotit de un foarte vechi si bun prieten, crescator cu mare experienta, om care "a vazut destule la viata lui" in ceea ce priveste pestii de acvariu. Dupa ce am salutat veseli lumea din magazin [ ne cunosteam, mai mult sau mai putin, cu toti de acolo ] am purces la studiul pestilor din rastele. Trecand in revista toate bazinele si, dezamagit putin ca nu gasisem exemplarele de scalar dorite [ vroiam niste scalari clasici ], am dat sa plecam catre "alte zari de soare pline". La usa, oarecum pus mai ferit, intr-un bazin asezat direct pe podea, fara lumina si fara "multe pretentii", am zarit sase pui de Astronotus ocellatus, de vreo 5 cm lungime si cu varsta de aproximativ doua luni. Erau trei varietati diferite, cate doua exemplare din fiecare varietate : albino, red si clasic. Plini de gris si apatici, nu prea parea cine stie ce de capul lor si, interesandu-ma care le e soarta, mi s-a spus ca au fost opriti pentru cineva care ulterior nu mai venise sa-i ridice. Instantaneu mi-am adus aminte de faptul ca mai crescusem astronotusi in urma cu cativa ani, prietenul meu deasemenea avusese si el o pereche splendida, pe care eu o stiam si, ce mai tura-vura, am plecat cu ei "la pachet".

Ajuns acasa, i-am "cazat" in bazinul meu [ 1,5 x 0,45 x 0,60 m ] si am inceput tratamentul contra grisului [ verde malachit + caldura ], tratament la care au raspuns pozitiv astfel ca, in mai putin de o saptamana, aveam sase pesti mancaciosi si vioi. Astronotusii nu sunt niste pesti timizi, ba dimpotriva, as zice ca sunt chiar "tupeisti", dupa cateva zile erau deja obisnuiti cu miscarile din jurul bazinului si se uitau curiosi dupa mine, cersind mancare. A fost o perioada in care le dadeam sa manance si de 5 - 6 ori pe zi si in care, schimburile de apa de 50 - 75 % din volumul bazinului, erau ceva obisnuit odata la doua-trei zile. La astronotus, in primele luni de viata ritmul de crestere este de circa 2 cm pe luna, astfel ca, ajutati de hrana buna si de schimburile masive de apa, au ajuns sa aiba circa 20 cm in mai putin de 8 luni de cand ii luasem. In zilele de inceput ale lui ianuarie 2003 ajunsesera la 10 - 12 cm, la jumatatea lui martie 2003 aveau 15 - 16 cm iar in iunie 2003 crescusera pana la 19 - 20 cm lungime. A fost momentul in care am dat patru exemplare [ varietatile red si clasic ] oprind pentru mine cei doi albino oscar [ Samson si Delilah ].
 

Acum, in momentul redactarii acestui material [ noiembrie 2003 ] cei doi pesti au varsta aproximativa de un an si doua luni, dimensiunea de 22 -23 cm si ritmul lor de crestere s-a incetinit considerabil. Ca o curiozitate, vreau sa mentionez faptul ca pestii au stat, in permanenta, grupati pe culori, doi cate doi, astfel ca nu mi-a fost greu sa vad cum cei doi albinosi devin, incetul cu incetul, pestii dominanti ai bazinului. Nu stiu exact prin ce mecanism isi dadea fiecare dintre ei seama ce varietate este, astfel incat sa stea impreuna cu cel din aceeasi "tabara", dar asa s-a intamplat.

Hrana de baza a fost in primele doua luni mixtura de inima de vita, o mancare extraordinar de hranitoare dar care, data in cantitate excesiva [ iar eu tocmai asta faceam ], strica formidabil de repede apa. Ca urmare a alimentatiei excesive a aparut necesitatea schimburilor frecvente si in volum mare de apa, schimburi facilitate de bateria de filtrare [ mecanica + carbune ] pe care o am instalata in bucatarie. Cand pestii au crescut si amestecul pe baza de inima nu mai facea fata cerintelor [ din cauza ca astronotusii sfarama hrana in faringe, se pierdea prin operculi mare parte din mixtura ], am trecut la creveti decorticati [ din aceia care se gasesc congelati la supermarket ] si de asemenea am incercat si produsele TetraPond [ pentru crapii-koi de gradina ]. Odata cu venirea primaverii au aparut ramele de pamant si acestea au devenit rapid felul principal de mancare al pestilor mei. Sigur ca din cand in cand le-am mai facut cate o "surpriza" de genul unor coropisnite, gandaci de gradina, omizi, etc, singurul lucru pe care nu l-am facut a fost acela de a hrani pestii cu carasei [ asa numitii feeders ]. Motivele au fost, partial cauzate de etica [ mila fata de "victime" ], partial din cauze de igiena, nestiind daca nu cumva caraseii [ sau alti eventuali pesti ] nu au vreo boala.

Am observat ca astrontusii au tendinta de a sari din apa dupa mancare, lucru care ma face sa cred ca in apele lor de bastina mai vaneaza si insecte sau mici batracieni de pe crengile de deasupra apei. In acvariu este bine sa le temperam aceasta pornire cautand sa stam, in momentul hranirii, pe un scaun in fata acvariului si la acelasi nivel cu pestii. Pozitia de hranire "de sus", cu noi in picioare privind in acvariu pe deasupra, nu este recomandata, pestele invatand foarte repede "sa iasa la produs", lucru ce poate crea neplaceri mai tarziu. Inchipuiti-va cata apa arunca din bazin un peste de aproape 1 kg care plescaie cu putere - de asemenea, uneori noaptea se sperie si atunci exista posibilitatea de a sari din bazin. Recomand cu tarie ca bazinul sa fie dotat si cu capac de sticla.

Astronotusii sunt pesti foarte rezistenti la boli, singura boala care ii "doboara" fiind o afectiune a liniei senzoriale laterale [ la cichlidae, spre deosebire de ceilalti pesti, linia laterala este alcatuita din doua randuri de senzori - lucru usor de verificat daca ne uitam cu atentie la un peste din aceasta familie ]. Aceasta afectiune, care erodeaza pur si simplu porii in care sunt plasati senzorii de presiune si echilibru, lasand in urma niste rani infioratoare, se numeste HITH [ Hole In The Head ] si / sau HITL [ Hole In The Line ]. In aceste cratere isi fac aparitia foarte repede bacterii si virusi, care "rod" carnea pestelui ducand in final la deces. Boala apare pe un fond de stres, in conditii de hranire si de mediu [ apa ] necorespunzatoare si este foarte greu de combatut - singurele medicamente care reusesc intr-un fel sa ajute fiind acelea folosite in tratamentul uman al Trichomonas-ului [ Metronidazolul si alti derivati - Rombendazol, etc ], insotite fiind de schimburi repetate de apa si de cresterea temperaturii. Cele mai multe cazuri de HITH studiate in laborator au relevat prezenta in interiorul ranilor a parazitului Hexamita, de aceea exista voci care sustin ca acesta este factorul determinant al bolii si nu un rezultat al acesteia. Au mai fost intalnite cazuri in care probele-martor au aratat prezenta altor paraziti [ Spironucleus, Ichtyosporidium, etc ] . Personal cred cu tarie ca un peste, care este bine hranit si care are parte de conditii de viata perfecte, nu va face aceasta boala niciodata.

In rest, fac si ei, la fel ca toata lumea buna, "gris", se ranesc destul de usor in cadrul luptelor [ isi smulg solzii ] si uneori sufera de paraziti intestinali [ Capillaria, etc ].

Facand parte din marea familie a Cichlidaelor, astronotusii sunt pesti care se reproduc prin icre, ponta fiind depusa pe o suprafata plana, in prealabil bine curatata de cei doi parinti. De pe la varsta de 8 - 9 luni am observat la pestii mei aparitia comportamentului de reproducere, activitati de curtare intensiva urmate de scurte reprize de "fugareala". O caracteristica deosebita a reproducerii este atitudinea tip "S", in care masculul isi "coboara" operculele, isi ridica semet inotatoarele si, cu gura larg deschisa, isi curbeaza corpul in forma literei "S", tremurand violent in fata femelei. Desi la astronotusi nu se observa dimorfism sexual aparent [ masculii si femelele aratand aproximativ la fel ], o atitudine repetata tip "S" ne poate indica cu destula precizie ca pestele respectiv este mascul. Papila genitala poate apare la mascul cu mult inainte ca perechea sa fie pregatita pentru depunere, pestele devenind mult mai agresiv si mai teritorial. Comportamentul specific reproducerii consta in curatarea, de catre femela, unei suprafete ce urmeaza a fi folosite ca substrat al pontei precum si in saparea, de catre mascul, a unor gropi in nisip, pestii carand cantitati mari de nisip de colo-colo, aparent fara vreo finalitate. Aceste actiuni pot incepe cu luni inainte ca depunerea sa aiba efectiv loc, mai ales la inceput, cand perechea este tanara si neexperimentata. Pozitia de "lupta rituala", fata in fata, cu boturile larg deschise si cu operculele "lasate" este de asemenea des intalnita, dar nu garanteaza ca cei doi pesti care fac treaba asta sunt pereche aleasa. Pot fi doi masculi care isi stabilesc ierarhia in cadrul acvariului, pot fi doua femele, sau poate fi un mascul si o femela care nu formeaza totusi o pereche. De obicei perechile se aleg singure, de la varste destul de fragede [ la mine au pornit de pe la 4 - 5 luni sa stea impreuna ], dar s-au raportat si cazuri de imperecheri "fortate" care au fost finalizate cu succes.

Daca totul merge bine si daca avem o pereche aleasa, dupa o asteptare mai scurta sau mai lunga, ne putem astepta la depunerea pontei. Pestii devin mai nelinistiti inainte de depunere, pofta de mancare le scade inexplicabil [ tinand cont de cat de mult mananca de obicei, este imediat vizibil acest aspect ] si incep sa curete frenetic suprafata aleasa ca substrat al icrelor. Papila genitala a femelei incepe sa devina vizibila cu doua zile inainte de depunere [ la mascul poate sta asa luni de zile ], in momentul depunerii icrelor devenind astfel extrem de vizibila diferenta intre sexe si permitandu-ne sa determinam cu succes sexul pestilor nostri. Ca o ironie a soartei, in cazul meu s-a dovedit ca pestele pe care il "credeam" mascul era de fapt femela si invers, insa totul s-a terminat cu bine, eu avand totusi o pereche liber aleasa. Daca nu au la indemana nici o piatra sau un alt obiect orizontal pe care sa depuna icrele, dau nisipul la o parte si depun pe sticla de fund a bazinului. La mine asa s-a intamplat prima oara, depunerea avand loc in august 2003, atunci cand pestii aveau varsta aproximativa de 11 luni.








Icrele sunt destul de mari si imediat dupa depunere au culoarea alba, capatand in scurt timp apoi o culoare galbui-roscata [ culoarea mierii ] daca sunt fecundate si viabile. Pregatirile [ curatarea "pietrei" si sapatul gropilor ] devin frenetice in ziua depunerii pontei, de dimineata inca pestii fiind foarte agitati si preocupati ; au loc frecvente lupte rituale, pestii se apuca de gura, atitudini de tip "S", fugareli si lovituri cu coada, etc. Seara a avut loc depunerea propriu-zisa, care s-a desfasurat calm, cu miscari line si incete, mult mai linistita decat ma asteptam. Femela trecea incet pe deasupra "pietrei alese" si lasa cate un rand de icre pe care masculul apoi le fecunda, trecand cu aceleasi miscari line, in urma femelei. Totul a durat cam doua ore, dupa care masculul a ramas deasupra icrelor ventilandu-le in timp ce femela se invartea in jurul lui ; ulterior rolurile au fost schimbate, pestii facand cu schimbul. Le-am lasat lumina aprinsa peste noapte si am avut bucuria sa vad ca si a doua zi icrele erau la locul lor si ca pestii le pazeau cu strasnicie [ la prima depunere icrele au disparut peste noapte ]. Totusi ceva nu a mers bine deoarece icrele erau albe toate, fara urme de mucegai [ Saprolegnia ], desi masculul paruse ca le fecundeaza in momentul depunerii pontei ; nu m-am ingrijorat, e un fenomen des intalnit la perechile de cichlidae tinere si aflate la primele depuneri. Icrele au ramas pe piatra circa 36 de ore, apoi fiind mancate de catre cei doi pesti. Suspectez ca masculul Samson nu este inca pe deplin maturizat.
Oricum pestii mei sunt tineri si la inceput de viata, deci nu ma indoiesc ca voi reusi in final sa obtin pui de la Samson si Delilah.





PS : Ulterior am reusit sa-i inmultesc si am vazut ca, la varietatea albino, icrele raman de culoare alba pana la eclozare.


A treia si ultima parte

Sfaturi si trucuri

Nu va lacomiti si nu luati mai multi pesti decat puteti intretine - astronotusul este un peste care necesita volum mare de apa si se recomanda sa nu tinem un exemplar in mai putin de 150 - 200 litri apa - iar o pereche matura necesita acvariu de cel putin 300 de litri. Fiind un peste mare si care mananca mult, schimburile frecvente de apa trebuie sa fie ceva obisnuit in viata acvaristului, asa ca daca sunteti o fire comoda, lasati-va pagubas.

Temperatura apei din acvariu trebuie sa fie in jurul valorilor de 24 - 26 grade Celsius iar in perioada de reproducere putem urca pana pe la 27 - 28 de grade. Nu recomand tinerea in permanenta a pestilor la temperatura ridicata [ 28 grade ] deoarece acestia se obisnuiesc asa si, in cazul unor nevoi medicale, cresterea temperaturii nu mai are efectul scontat. Odata cu cresterea temperaturii aveti grija ca pestii sa nu sufere de lipsa de aer, se stie ca apa, cu cat e mai calda, cu atat e mai saraca in oxigen. PH-ul trebuie tinut in limitele 6.5 - 7 grade, deci o apa usor acida.

Nu le dati astronotusilor sa manance pesti vii [ carasei sau alte specii ], deoarece acestia au un slab aport nutritional si pot fi vectorii unor boli.

Ramele de pamant reprezinta in opinia mea cel mai bun aliment pentru astronotus, usor de procurat, cu o excelenta valoare nutritiva, fara riscul transmiterii vreunei boli si usor de stocat. Singura problema poate fi solul din care se recolteaza ramele, trebuie avut in vedere ca ramele au intestinul plin cu pamant, asa ca daca solul respectiv este bogat in substante chimice [ pesticide, ierbicide, ingrasaminte diverse ] atunci si rama in sine este un "depozit de chimicale". De aceea recomand ca recoltarea ramelor sa fie facuta, pe cat posibil, din locuri cat mai putin susceptibile a fi tratate chimic.

Alte varietati de hrana ce pot fi folosite in "caz de restriste" : inima de vita, peste oceanic alb [ cod, macrou, etc ], creveti, scoici, muste, gandaci, coropisnite [ in general, orice misca si poate fi inghitit cu usurinta de catre pesti ]. Surse de pe net recomanda si folosirea unor vegetale cum ar fi boabele de mazare congelata si spanacul, dar personal nu am incercat, deci nu stiu, vedeti si voi ce accepta pestii vostri.

Astronotusii distrug plantele, deci daca doriti un bazin olandez, frumos plantat, luati-va gandul sau luati-va guppy. Acesti pesti [ astronotusii ] au idei preconcepute despre ceea ce inseamna "un lucru placut ochiului" asa ca vor amenaja bazinul dupa bunul lor plac, tragand si mutand de colo - colo toate obiectele din bazin. Deci vor trage si de plantele noastre, mie personal mi-au rupt plante din plastic, asa ca va puteti da seama de impactul asupra unor plante naturale. Se spune ca putem totusi tine plante in locurile pe care le observam "mai putin frecventate" de catre pesti, dar asta numai in cazul unor pesti maturi si a unui bazin mare, incapator. In apele lor de bastina astrontusii dezradacineaza numai plantele care se afla in imediata vecinatate a ariei lor de depunere a icrelor, dar in conditii de acvariu nu se poate prevedea cu certitudine comportamentul lor.

Foarte folositoare in chimia acvariului cu astronotusi sunt plantele plutitoare, acestea ofera pestilor umbra astfel incat ei se simt mai protejati si de asemenea, prin ritmul lor rapid de crestere, ajuta la tinerea sub control a algelor [ plantele ajung sa consume substantele nutritive din apa inainte ca acestea sa poate fi folosite de catre alge ].

Intre pestii de aceeasi varsta si dimensiune au loc frecvente lupte rituale, lupte ce prefigureaza intr-un fel ierarhia viitoare in bazin precum si viitoarele perechi. Principalul argument, forte in lupta pentru suprematie, este marimea - aici vorba "marimea conteaza" are aplicabilitate imediata si, cu cat pestele este mai mare si mai robust, cu atat va avea mai multe sanse sa devina lider. In lumea lor nu exista notiunea de "mic si-al dracului", asa ca daca aveti un astronotus deja matur nu introduceti in bazinul lui alti pesti mai mici deoarece riscati sa fie mancati. Cu toate acestea s-au vazut cazuri in care carasi, introdusi in acvariu pe post de hrana, au crescut bine mersi si convietuiesc de minune alaturi de cei care trebuiau sa le fie calai. Totusi aceste cazuri sunt exceptii, asa ca nu riscati !

Pestii dorm noaptea pe substrat, asezati la rand ca sardelele in cutie, am vazut poze pe net cu astronotusi care dormeau chiar pe o parte !!!

Daca vedeti ca astronotusii stau pe fundul bazinului in timpul zilei trebuie sa va ganditi la urmatoarele posibilitati : au mancat prea mult [ de cele mai multe ori asta e ], este un comportament de vanatoare [ nu e cazul decat in bazine imense, de peste 1000 litri ], se simt amenintati [ de obicei fac asa cand sunt introdusi pentru prima oara in noul bazin ], apa are caracteristici nepotrivite [ e prea calda sau incarcata cu substante toxice ].

Filtrarea bazinului cu astronotusi este o problema care trebuie luata foarte in serios, sunt pesti care fac multa mizerie si care strica apa foarte rapid, asa ca filtrul trebuie sa fie cat de mare si de puternic se poate. Imi aduc aminte de cazul celorlalti astronotusi pe care i-am crescut acum cativa ani - am fost obligat sa renunt la ei deoarece nu reuseam sa le asigur o filtrare rezonabila [ aveam doar un filtru Fluval 4 - de interior si un filtru cu burete la un bazin de 180 litri ] astfel ca dupa o hranire abundenta apa se facea in cateva ore tulbure si neclara. Acum folosesc o camera de filtrare construita in interiorul bazinului [ gen bazin Juwel ] in care substratul de filtrare este alcatuit din diversi bureti iar pompa care recircula apa are debitul de 1,400 litri / ora , la care adaug schimburi saptamanale de peste 50 % din volumul de apa [ bazinul actual are 405 litri volum brut ].

Vacantele sunt foarte comode pentru detinatorii de astronotusi, nu trebuie sa va faceti griji ca pestii dumneavoastra sufera de foame si nu trebuie sa lasati cheia casei vreunei matusi ori vreunei vecine care sa va hraneasca animalele. Astronotusii trec cu nonsalanta peste perioadele de foamete deoarece au destule rezerve de hrana, ei fiind in permanenta supraalimentati. Eu las pestii nemancati o zi pe saptamana si zau daca se observa ceva, sunt grasi ca niste purcei, desi au la dispozitie un bazin de 1,50 m / lungime, bazin in care sa alerge si sa se harjoneasca.

Cu speranta ca nu v-am plictisit prea tare, va doresc "oscareala" placuta !

PS :
- Acest peste nu se numeste "astronautus"!!!
- Denumirea sa corecta este Astronotus ocellatus [ "oscar" ] si nu are absolut nimic in comun cu "oamenii de pe orbita" !!!



Ultima actualizare ( Friday, 06 May 2005 )

Astronotus ocellatus - film -Evolutie